Federal-Mogul Motorparts România spune „Da!” acțiunilor de responsabilitate socială

Responsabilitatea este una dintre valorile caracteristice Federal-Mogul Motorparts. Suntem conștienți că mediul în care trăim poate deveni un loc mai bun doar prin implicarea noastră activă și prin grija față de ceilalți. De aceea, noi spunem „Da!” atunci când vine vorba de implicarea sau organizarea unor acțiuni de responsabilitate socială.
 
Un exemplu de devotament față de comunitate a fost reprezentat de expozițiile organizate de noi atât în Parcul Industrial din Ploiești, cât și în sediul din București cu ocazia „Mărțișorului”. Aceste activități au venit în ajutorul Centrului de Primiri Urgențe „Cireșarii” și a altor ONG-uri, precum M.A.M.E, Benefacto, Centrul Social Sf. Dimitrie, sau Motivation.
 
Totodată, suntem bucuroși să ne putem implica activ în acțiuni de CSR pentru Centrul de Plasament Cehu Silvaniei, unde realizăm donații cu rechizite cu ocazia începerii anului școlar sau organizăm activități interactive pentru copii.
Printre acțiunile la care participăm periodic se numără și ShoeBox - Cadoul din cutia de pantofi, Off Road Adventure Romania, sau campania "Let's Share and Care!" de la Let's do it, Romania.

Implicare activă, responsabilitate, grijă pentru cei din jur - acestea sunt doar câteva principii după care ne ghidăm.